La numai un an de la înfiinţare, expoziţia permanentă de istorie a mineritului din Roşia Montană ;amp;amp;#34;Aurul Apusenilor;amp;amp;#34; numără peste 10.000 de vizitatori, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
IT-ul romanesc, tot in criza: –25%
Nici un semn de revenire pe piata IT din Romania. Piata de soft si servicii IT s-a diminuat anul trecut cu 25%, la 800 milioane de euro, dupa o scadere de 20% in 2009. „Sper ca industria IT din Romania sa nu mai scada in acest an. Daca se opreste scaderea, industria iese din criza. Industria locala e inca atractiva pentru outsourcing, dar nu in aceeasi masura”, a declarat ieri Liviu Dragan, membru in consiliul Asociatiei Patronale a Industriei Software si Servicii.
Compania de smart flying Blue Air a lansat orarul de iarnă 2011-2012 din Bucureşti spre 16 destinaţii şi din Bacău spre trei destinaţii din Italia, precum şi spre Londra, au anunţat luni reprezentanţii companiei aeriene.
Luni la sediul Poşta Română a avut loc jurizarea concursului naţional de desen ;amp;amp;#34;Vine, vine Iepuraşul;amp;amp;#34;, relatează un comunicat de presă transmis redacţiei.
Nicolas Sarkozy a declarat:;amp;amp;#34;Participanţii au decis o acţiune militară pentru ca decizia ONU să fie respectată. Vom împiedica de asemenea atacurile asupra oraşelor din Libia. Popoarele arabe vor să se elibereze de scalvia în care se afl...
Consiliul de Miniştri ai Transporturilor din UE a adoptat, joi, la Bruxelles, noi reguli privind regimul răspunderii transportatorilor şi al despăgubirii persoanelor care călătoresc pe mare.
- autentifică-te pentru a adăuga comentarii
 
      










