Lifestyle

Aurora boreală, fenomen vizibil în nordul globului, şi-a primit numele în anii 1600. A fost numită după zeiţa romană a zorilor, Aurora, şi după zeula grec al vânturilor de nord, Boreas.   Aurora boreală este vizibilă între 60 şi 72 de grade latitudine nordică si sudică. De obicei, se vede...

Primul canal TV pentru adulți în format 3D va fi transmis de SES ASTRA. Noul canal TV va transmite zilnic de la orele 23:00 până la 05:00 CET pentru livrarea semnalului criptat operatorilor de platforme TV din Europa. Penthouse 3D este primul canal 3D pentru adulţi la nivel mondial, care difuzează integral conţinut 3D. Odată [...]

Dupa o noapte rece si scurta (pentru ca ne-am culcat la ora 2 noaptea ca sa imi pot face un bagaj de 4 zile in 4 ore si ne-am trezit la 5 dimineata), am ajuns si la aeroport,de fapt aerogara Baneasa. Aici, imagini care nu se potriveau cu starea noastra de spirit.... Daca as fi putut scoate aparatul de fotografiat, zau ca as fi facut adevarate opere de arta! Am vazut oameni posomorati, ridati si adanciti de ganduri …oameni tristi. Eu si prietenele mele cred ca eram cele mai vesele si mai pline de viata de acolo, poate si din simplu motiv ca eram probabil singurele plecate sa se distreze intr-o scurta vacanta la Dublin....singurele cu o lumina in ochi si zambete pe fata. Este incredibil ce oameni ne reprezinta tara in Europa. Avionul noastru pentru Irlanda era plin de persoane de etnie rroma, fustele inflorate pana in pamant maturau culoarele, basmalele colorate si sclipitoare se zareau de peste tot, sacose imense de rafie nelipsite.....Instinctiv iti pipaiai portofelul, geanta, ceasul. Nu e de mirare ca asa incarcatura pretioasa debarcata la Dublin a atras atentia si am fost interogata pentru prima data in viata mea in aeroport de scopul vizitei acolo, de cat am de gand sa stau, daca am prieteni in Dublin sau in Irlanda....Nu stiu daca am asa o figura suspecta si sigur nu vin in Irlanda sa vand covrigi la colt de strada, insa prietenele mele care m-au urmat au spus intr-un cor ”we are with her!”, asta dupa ce rasunau vesele “zi-ne si noua ce le-ai zis sa spunem la fel”........Ma rog.....noi am glumit, am ras.....dar realitatea a fost ca procedurile in aeroport erau destul de stricte pentru romani. Trecem cu bine de vama, ne recuperam bagajele si o luam agale spre iesirea catre lumea irlandeza. Dublin....here I am! Aaaa...si sa nu uit......nu stiu daca ati vazut filmul “Nou venita in oras” cand Renne Zellweger, actrita din rolul principal soseste din Miami intr-un orasel uitat de lume si de soare, la minus multe grade celsius.....Ei bine....secventa aia mi-a amintit instant de noi, sosite in Dublin dintr-un Bucuresti care inca nu fusese incercat de gradele cu minus. Ne-am infofolit pana in dinti, ba am mai scos o caciula si inca o pereche de manusi (aveam aproape tot bagajul pe mine) si ne-am pornit prin ninsoarea si vantul de afara, curajoase si entuziasmate. Am supravietuit, am urcat intr-un autobuz si am dat nas in nas cu un Dublin cetos, innourat si rece la prima vedere. Prin geamurile aburite ale autobuzului nu mi-am dat seama de mare lucru. Primul contact cu irlandezii a fost un pic ciudat. Bolmojeala lor simpatica nu imi suna initial deloc a engleza, anunturile si indicatoarele sunt toate atat in engleza cat si in irlandeza...ca sa nu mai spun ca irlandeza pare o limba mitica, desprinsa din povesti, imposibil de pronuntat pentru mine. La hotel, cei de la receptie au fost extrem de amabili, insa eu nu reuseam sa imi iau privirea de la domnisoara coborata parca din “Stapanul inelelor”....zau ca daca ar fi avut urechile mai ascutite ar fi fost un elf in toata puterea cuvantului...Despre hotel nu am multe de zis....plin de bunici si bunicute (pe care de altfel ii admir si ii apreciez ca se plimba la varsta lor -noroc ca au cu ce). Un singur lucru nu am putut sa inteleg-nici aici, nici in Anglia. De fiecare data cand te speli pe maini cu apa calda, robinetul de apa calda e separat de cel de apa rece. In 3 secunde apa calda devine fierbinte, drept pentru care dai drumul si la robinetul de apa rece ca instant mainile tale sa inghete...te muti repede in apa fierbinte..si tot asa. Imaginati-va cum e sa faci dus cu 2 robinete.....brrrr! Dupa ce ne-am incalzit cu un ceai si potolit foamea cu cartofi copti in coaja si bacon (cartoful e alimentul lor preferat), am pornit spre centrul orasului, pe trotuarele inghetate, de-a lungul raului (au si ei garla lor-mai curata decat a noastra si cu poduri mai frumoase). Cum vremea de afara nu ne prea permitea sa descoperim mult din oras, ne-am avantat catre Temple Bar, probabil zona cea mai vestita din oras-un fel de centru vechi la noi. Zona e plina de stradute colorate si pietruite, barulete cochete la fiecare colt ce rasunau de muzica traditionala live, cu un miros intepator de bere, arhipline de bautori de licoare bruna. Cu greu am gasit 4 locuri chiar daca era marti, zi lucratoare.Trebuie sa precizez ca mancarea este delicioasa (spre deosebire de Anglia ). Berea o recomand cu caldura chiar si nebautorilor de bere, caci nu poti veni in Dublin si sa nu gusti un Guinness. Chicoteam si trageam cu ochiul la masa alaturata plina de francezi fandositi (cel putin astia erau) care bineinteles ca si-au comanat vin frantuzesc. Hmm.....mai dragi romani, cum ar fi sa comandam si noi niste tuica romaneasca si poate niste sarmalute moldovenesti (ca vorba aia....tot nu mananc acasa, mai bine sa vin in Dublin sa le gust). Oricum...nu ne-am mancat sarmalele (chiar daca probabil am fi gasit la magazinul romanesc), dar am incercat un fel principal la ei (tocanita de vita in vin rosu si placinta de cartofi). Prima zi in Dublin s-a incheiat glorios. Drumul de intoarcere, gerul de afara, gheata pe trotuare ne-au trezit din toropeala de dupa masa. Dimineata urmatoare o ceata deasa se ridica deasupra orasului. Fumul cosurilor de caramida rosie lasa dare alburii pe fundalul cerului si, nu stiu de ce, dar toata atmosfera imi mirosea a rece. Nu scosesem inca nasul afara, dar stirile meteo anuntau un “real feel” de minus 8 grade Celsius. Evident ca tot bagajul meu (ala pe care m-am chinuit sa il fac in 4 ore) era cocotat pe mine, infularita, incaciulita si inmanusata bine. Extazul descoperirii orasului pe lumina m-a facut sa uit de gerul de afara. Cu ochii dupa poze, cu surprinderea descoperirii berariei Guinness vis-a-vis de hotel, ne-am pornit spre catedralele din centrul orasului. Acum, fie vorba intre noi, orice oras mare are si o catedrala vestita (mai putin Bucurestiul, dar asta are Casoiul Poporului....). Noi am intrat in St Patrick Cathedral (ca doar e sfantul lor ocrotitor, cel care i-a crestinat and so on...). Sincera sa fiu, nimic spectaculos la catedrala si nu impresioneaza prin ceva anume. Am vazut alte catedrale mai putin renumite cu mult mai frumoase. Mi-a placut ca monumentele inchinate diverselor personalitati nu sunt cenusii si mohorate, ci asortate cu picturi vesele. Intr-una din aripile bisericii stau mandre cateva steaguri in format “after the war”, cu alte cuvinte venite si aterizate direct de pe campul de lupta. Dublinezii mai au o catedrala celebra, Christ Church Cathedral pe care am admirat-o in toata splendoarea din exterior. Nu ca nu s-ar fi vizitat si interiorul, dar cheful nostru de inca o catedrala, foamea care ne impingea catre un restaurant ne-au facut sa renuntam a ne mai adauga pe lista “must visit” inca o biserica. Gerul aprig ne-a impins in primul restaurant iesit in cale. Si cum asta era unul mexican, ne-am zis ca ne-om incalzi cu chiken chilli, in mijlocul Dublinului, cu o minunata atmosfera mexicana. Cu foamea potolita am pornit spre centrul Dublinului. Peste tot centre comerciale intesate de oameni. Febra cumparaturilor nu i-a tinut in casa. O fi Irlanda in criza, dar oamenii cumpara din greu, de peste tot. Daca totusi aveti ceva timp la dispozitie si vreti ceva pitoresc, va sugerez sa incercati articolele de imbracaminte din lana 100 % pentru care sunt recunoscuti. Noi am si nimerit sezonul in care iti pica numai bine sa pui pe tine un pulover calduros, un sal colorat, niste sosete lanoase, cum facea bunica si care aici, in Dublin, se vand cu 20 euro perechea. Sunt cateva magazinase cu articole hand-made de genul asta, dar cu preturi cam piperate pentru buzunarele noastre. Pentru ceva mai accesibil, centrul orasului abunda de magazine cu suveniruri de toate formele, marimile, felurile, de la trifoiul verde vestit si oita nazdravana pana la halbe de bere, desfacatoare, magnetei....etc.....Mi-e imposibil sa enumar aici tot ce am vazut in acele magazine de suveniruri intrucat irlandezii se pare ca au dezvoltat o intreaga afacere cu suvenirurile. Mai sunt cateva cladiri interesante in centrul orasului pe care le-am admirat: Banca Irlandei, Trinity College, Post Office. Aaaaa...si sa nu uit. Primele impresii legate de oameni-sunt extrem de prietenosi si binevoitori. Daca te vad cu cate o harta in mana, mai mult sau mai putin nedumerit de ce cauti, se ofera singuri sa te descalceasca din incalceala in care ei cred ca te afli. Iti dau zeci de explicatii iar tu zambesti respectuos, incercand sa descifrezi bolmojeala lor gajaita. Si inca un lucru...irlandezele sunt chiar simpatice si dragute...si nu sufera de frig precum am suferit eu (probabil nu bausem destul de multa bere). Anyway......ele erau imbracate cum m-as imbraca eu la plus 10 grade cel putin si nu infofolite cum eram noi. Transportul e foarte bine pus la punct. Cred ca intr-o singura dimineata am vazut ceva aglomeratie, dar lipseau cu desavarsire claxoanele. Cu greu m-am orientat in functie de transportul lor pe partea stanga a drumului, drept pentru care la fiecare traversare ma uitam si la dreapta si la stanga. Semafoarele pentru pietoni sunt in permanenta pe rosu si daca totusi vrei sa treci si tu azi strada,o faci in cel mai pur stil romanesc posibil sau astepti verdele care oricum dureaza cateva secunde, drept pentru care ajungi sa alergi daca vrei sa ajungi pe partea cealalta. Zilele care au urmat au fost mult mai calduroase decat primele. Cum spunea o buna prietena, noi am prins singurele doua zile geroase pe an din Irlanda ( !). Inca o data am observat politetea exagerata a dublinezilor. Peste tot iti multumesc si cand intri si cand iesi dintr-un magazin si nu de putine ori am auzit pe post de salut “how are you?” iar raspunsul vine foarte nostim “oh,yes...how are you?” Ma intreb daca le-am fi raspuns la un moment dat “well, I’m pretty well, but my feet hurt and it’s kind of cold outside and so on…..”….oare i-as fi lecuit de intrebare? Vestita strada centrala O’Connel Street este extrem de aglomerata zi si noapte. Monumentul din centrul strazii, o coloana metalica ce cu greu mi-a incaput in poze, are varful luminat pe timpul noptii si iti aminteste de un turn de televiziune. In ultima zi in Dublin am vizitat muzeul berariei Guinness.Ironic sau nu, beraria sade frumos alaturi de o biserica. Daca stau sa ma gandesc, calugarii fac una din cele mai bune beri prin tarile vestice, asa ca nu ar fi trebuit sa ma surprinda.Ca sa vezi, astia au stiut sa faca dintr-o simpla bere un ditamai muzeu pe patru etaje care abunda de informatii legate de ingrediente, proces de fabricatie, depozitare si pana la degustarea mult asteptata. A fost extrem de interesanta calatoria in lumea Guinness, cam piperata la pret dar macar la final te alegi cu o mini halba de bere de baut. Ne-am incheiat peripetiile prin Dublin, cum altfel decat in Temple Bar ascultand muzica live sub privirile insistente ale celorlalti bautori de bere care aveau o mare dilema de rezolvat (sunt rusoaice, ba poloneze, ba bulgaroaice…numai romance nu).Oh..well……da, suntem din Romania, o alta tara din Europa …..macar geografic, ca din celelalte puncte de vedere mai avem mult pana in Europa. Am revenit in tara cu sentimentul descoperirii unei alte capitale vestice, cu dorinta de vizitat si calatorit domolita pentru macar o luna si cu tristete in suflet sa remarc din nou, acelasi aeroport Baneasa ghiftuit de fetze triste, aglomerat peste masura, colorat si murdar.... Revenisem in tara in care, pentru a iesi din parcare iti ia 20 de minute, claxonatul face parte din atmosfera fonica obligatorie, vamesii se uita gales si invidiosi cand sosesti plin de cadouri din tari vestice si unde "multumesc" si "buna ziua" nu intra in codul verbal vamal.....tara unde nu poti bea o cafea la colt de strada fara sa fii apelat in genul "hai sefule, da-mi si mie de o cafea"..... Oare cat timp va mai trece pana ne vom numi cu adevarat tara europeana?.... Macar pentru contrastele pe care e imposibil sa nu le remarcam si pentru lucrurile bune cu care ne putem intoarce dintr-o astfel de experienta, merita sa descoperim, sa fim calatori cu gandul, cu sufletul, cu ochii mintii si bineinteles....fizic, palpabil....sa fim acolo:)

Cheia, Muntele Rosu Foto: Andrei Pop (http://andreipop.ro) Foto: Andrei Pop (http://andreipop.ro)