Skip to Content

Horoscop Zilnic Actualizat

Berbec Gemeni Leu Balanta Sagetator Varsator Taur Rac Fecioara Scorpion Capricorn Pesti

Weekend

Dublin

Dupa o noapte rece si scurta (pentru ca ne-am culcat la ora 2 noaptea ca sa imi pot face un bagaj de 4 zile in 4 ore si ne-am trezit la 5 dimineata), am ajuns si la aeroport,de fapt aerogara Baneasa. Aici, imagini care nu se potriveau cu starea noastra de spirit.... Daca as fi putut scoate aparatul de fotografiat, zau ca as fi facut adevarate opere de arta! Am vazut oameni posomorati, ridati si adanciti de ganduri …oameni tristi. Eu si prietenele mele cred ca eram cele mai vesele si mai pline de viata de acolo, poate si din simplu motiv ca eram probabil singurele plecate sa se distreze intr-o scurta vacanta la Dublin....singurele cu o lumina in ochi si zambete pe fata. Este incredibil ce oameni ne reprezinta tara in Europa. Avionul noastru pentru Irlanda era plin de persoane de etnie rroma, fustele inflorate pana in pamant maturau culoarele, basmalele colorate si sclipitoare se zareau de peste tot, sacose imense de rafie nelipsite.....Instinctiv iti pipaiai portofelul, geanta, ceasul. Nu e de mirare ca asa incarcatura pretioasa debarcata la Dublin a atras atentia si am fost interogata pentru prima data in viata mea in aeroport de scopul vizitei acolo, de cat am de gand sa stau, daca am prieteni in Dublin sau in Irlanda....Nu stiu daca am asa o figura suspecta si sigur nu vin in Irlanda sa vand covrigi la colt de strada, insa prietenele mele care m-au urmat au spus intr-un cor ”we are with her!”, asta dupa ce rasunau vesele “zi-ne si noua ce le-ai zis sa spunem la fel”........Ma rog.....noi am glumit, am ras.....dar realitatea a fost ca procedurile in aeroport erau destul de stricte pentru romani. Trecem cu bine de vama, ne recuperam bagajele si o luam agale spre iesirea catre lumea irlandeza. Dublin....here I am! Aaaa...si sa nu uit......nu stiu daca ati vazut filmul “Nou venita in oras” cand Renne Zellweger, actrita din rolul principal soseste din Miami intr-un orasel uitat de lume si de soare, la minus multe grade celsius.....Ei bine....secventa aia mi-a amintit instant de noi, sosite in Dublin dintr-un Bucuresti care inca nu fusese incercat de gradele cu minus. Ne-am infofolit pana in dinti, ba am mai scos o caciula si inca o pereche de manusi (aveam aproape tot bagajul pe mine) si ne-am pornit prin ninsoarea si vantul de afara, curajoase si entuziasmate. Am supravietuit, am urcat intr-un autobuz si am dat nas in nas cu un Dublin cetos, innourat si rece la prima vedere. Prin geamurile aburite ale autobuzului nu mi-am dat seama de mare lucru. Primul contact cu irlandezii a fost un pic ciudat. Bolmojeala lor simpatica nu imi suna initial deloc a engleza, anunturile si indicatoarele sunt toate atat in engleza cat si in irlandeza...ca sa nu mai spun ca irlandeza pare o limba mitica, desprinsa din povesti, imposibil de pronuntat pentru mine. La hotel, cei de la receptie au fost extrem de amabili, insa eu nu reuseam sa imi iau privirea de la domnisoara coborata parca din “Stapanul inelelor”....zau ca daca ar fi avut urechile mai ascutite ar fi fost un elf in toata puterea cuvantului...Despre hotel nu am multe de zis....plin de bunici si bunicute (pe care de altfel ii admir si ii apreciez ca se plimba la varsta lor -noroc ca au cu ce). Un singur lucru nu am putut sa inteleg-nici aici, nici in Anglia. De fiecare data cand te speli pe maini cu apa calda, robinetul de apa calda e separat de cel de apa rece. In 3 secunde apa calda devine fierbinte, drept pentru care dai drumul si la robinetul de apa rece ca instant mainile tale sa inghete...te muti repede in apa fierbinte..si tot asa. Imaginati-va cum e sa faci dus cu 2 robinete.....brrrr! Dupa ce ne-am incalzit cu un ceai si potolit foamea cu cartofi copti in coaja si bacon (cartoful e alimentul lor preferat), am pornit spre centrul orasului, pe trotuarele inghetate, de-a lungul raului (au si ei garla lor-mai curata decat a noastra si cu poduri mai frumoase). Cum vremea de afara nu ne prea permitea sa descoperim mult din oras, ne-am avantat catre Temple Bar, probabil zona cea mai vestita din oras-un fel de centru vechi la noi. Zona e plina de stradute colorate si pietruite, barulete cochete la fiecare colt ce rasunau de muzica traditionala live, cu un miros intepator de bere, arhipline de bautori de licoare bruna. Cu greu am gasit 4 locuri chiar daca era marti, zi lucratoare.Trebuie sa precizez ca mancarea este delicioasa (spre deosebire de Anglia ). Berea o recomand cu caldura chiar si nebautorilor de bere, caci nu poti veni in Dublin si sa nu gusti un Guinness. Chicoteam si trageam cu ochiul la masa alaturata plina de francezi fandositi (cel putin astia erau) care bineinteles ca si-au comanat vin frantuzesc. Hmm.....mai dragi romani, cum ar fi sa comandam si noi niste tuica romaneasca si poate niste sarmalute moldovenesti (ca vorba aia....tot nu mananc acasa, mai bine sa vin in Dublin sa le gust). Oricum...nu ne-am mancat sarmalele (chiar daca probabil am fi gasit la magazinul romanesc), dar am incercat un fel principal la ei (tocanita de vita in vin rosu si placinta de cartofi). Prima zi in Dublin s-a incheiat glorios. Drumul de intoarcere, gerul de afara, gheata pe trotuare ne-au trezit din toropeala de dupa masa. Dimineata urmatoare o ceata deasa se ridica deasupra orasului. Fumul cosurilor de caramida rosie lasa dare alburii pe fundalul cerului si, nu stiu de ce, dar toata atmosfera imi mirosea a rece. Nu scosesem inca nasul afara, dar stirile meteo anuntau un “real feel” de minus 8 grade Celsius. Evident ca tot bagajul meu (ala pe care m-am chinuit sa il fac in 4 ore) era cocotat pe mine, infularita, incaciulita si inmanusata bine. Extazul descoperirii orasului pe lumina m-a facut sa uit de gerul de afara. Cu ochii dupa poze, cu surprinderea descoperirii berariei Guinness vis-a-vis de hotel, ne-am pornit spre catedralele din centrul orasului. Acum, fie vorba intre noi, orice oras mare are si o catedrala vestita (mai putin Bucurestiul, dar asta are Casoiul Poporului....). Noi am intrat in St Patrick Cathedral (ca doar e sfantul lor ocrotitor, cel care i-a crestinat and so on...). Sincera sa fiu, nimic spectaculos la catedrala si nu impresioneaza prin ceva anume. Am vazut alte catedrale mai putin renumite cu mult mai frumoase. Mi-a placut ca monumentele inchinate diverselor personalitati nu sunt cenusii si mohorate, ci asortate cu picturi vesele. Intr-una din aripile bisericii stau mandre cateva steaguri in format “after the war”, cu alte cuvinte venite si aterizate direct de pe campul de lupta. Dublinezii mai au o catedrala celebra, Christ Church Cathedral pe care am admirat-o in toata splendoarea din exterior. Nu ca nu s-ar fi vizitat si interiorul, dar cheful nostru de inca o catedrala, foamea care ne impingea catre un restaurant ne-au facut sa renuntam a ne mai adauga pe lista “must visit” inca o biserica. Gerul aprig ne-a impins in primul restaurant iesit in cale. Si cum asta era unul mexican, ne-am zis ca ne-om incalzi cu chiken chilli, in mijlocul Dublinului, cu o minunata atmosfera mexicana. Cu foamea potolita am pornit spre centrul Dublinului. Peste tot centre comerciale intesate de oameni. Febra cumparaturilor nu i-a tinut in casa. O fi Irlanda in criza, dar oamenii cumpara din greu, de peste tot. Daca totusi aveti ceva timp la dispozitie si vreti ceva pitoresc, va sugerez sa incercati articolele de imbracaminte din lana 100 % pentru care sunt recunoscuti. Noi am si nimerit sezonul in care iti pica numai bine sa pui pe tine un pulover calduros, un sal colorat, niste sosete lanoase, cum facea bunica si care aici, in Dublin, se vand cu 20 euro perechea. Sunt cateva magazinase cu articole hand-made de genul asta, dar cu preturi cam piperate pentru buzunarele noastre. Pentru ceva mai accesibil, centrul orasului abunda de magazine cu suveniruri de toate formele, marimile, felurile, de la trifoiul verde vestit si oita nazdravana pana la halbe de bere, desfacatoare, magnetei....etc.....Mi-e imposibil sa enumar aici tot ce am vazut in acele magazine de suveniruri intrucat irlandezii se pare ca au dezvoltat o intreaga afacere cu suvenirurile. Mai sunt cateva cladiri interesante in centrul orasului pe care le-am admirat: Banca Irlandei, Trinity College, Post Office. Aaaaa...si sa nu uit. Primele impresii legate de oameni-sunt extrem de prietenosi si binevoitori. Daca te vad cu cate o harta in mana, mai mult sau mai putin nedumerit de ce cauti, se ofera singuri sa te descalceasca din incalceala in care ei cred ca te afli. Iti dau zeci de explicatii iar tu zambesti respectuos, incercand sa descifrezi bolmojeala lor gajaita. Si inca un lucru...irlandezele sunt chiar simpatice si dragute...si nu sufera de frig precum am suferit eu (probabil nu bausem destul de multa bere). Anyway......ele erau imbracate cum m-as imbraca eu la plus 10 grade cel putin si nu infofolite cum eram noi. Transportul e foarte bine pus la punct. Cred ca intr-o singura dimineata am vazut ceva aglomeratie, dar lipseau cu desavarsire claxoanele. Cu greu m-am orientat in functie de transportul lor pe partea stanga a drumului, drept pentru care la fiecare traversare ma uitam si la dreapta si la stanga. Semafoarele pentru pietoni sunt in permanenta pe rosu si daca totusi vrei sa treci si tu azi strada,o faci in cel mai pur stil romanesc posibil sau astepti verdele care oricum dureaza cateva secunde, drept pentru care ajungi sa alergi daca vrei sa ajungi pe partea cealalta. Zilele care au urmat au fost mult mai calduroase decat primele. Cum spunea o buna prietena, noi am prins singurele doua zile geroase pe an din Irlanda ( !). Inca o data am observat politetea exagerata a dublinezilor. Peste tot iti multumesc si cand intri si cand iesi dintr-un magazin si nu de putine ori am auzit pe post de salut “how are you?” iar raspunsul vine foarte nostim “oh,yes...how are you?” Ma intreb daca le-am fi raspuns la un moment dat “well, I’m pretty well, but my feet hurt and it’s kind of cold outside and so on…..”….oare i-as fi lecuit de intrebare? Vestita strada centrala O’Connel Street este extrem de aglomerata zi si noapte. Monumentul din centrul strazii, o coloana metalica ce cu greu mi-a incaput in poze, are varful luminat pe timpul noptii si iti aminteste de un turn de televiziune. In ultima zi in Dublin am vizitat muzeul berariei Guinness.Ironic sau nu, beraria sade frumos alaturi de o biserica. Daca stau sa ma gandesc, calugarii fac una din cele mai bune beri prin tarile vestice, asa ca nu ar fi trebuit sa ma surprinda.Ca sa vezi, astia au stiut sa faca dintr-o simpla bere un ditamai muzeu pe patru etaje care abunda de informatii legate de ingrediente, proces de fabricatie, depozitare si pana la degustarea mult asteptata. A fost extrem de interesanta calatoria in lumea Guinness, cam piperata la pret dar macar la final te alegi cu o mini halba de bere de baut. Ne-am incheiat peripetiile prin Dublin, cum altfel decat in Temple Bar ascultand muzica live sub privirile insistente ale celorlalti bautori de bere care aveau o mare dilema de rezolvat (sunt rusoaice, ba poloneze, ba bulgaroaice…numai romance nu).Oh..well……da, suntem din Romania, o alta tara din Europa …..macar geografic, ca din celelalte puncte de vedere mai avem mult pana in Europa. Am revenit in tara cu sentimentul descoperirii unei alte capitale vestice, cu dorinta de vizitat si calatorit domolita pentru macar o luna si cu tristete in suflet sa remarc din nou, acelasi aeroport Baneasa ghiftuit de fetze triste, aglomerat peste masura, colorat si murdar.... Revenisem in tara in care, pentru a iesi din parcare iti ia 20 de minute, claxonatul face parte din atmosfera fonica obligatorie, vamesii se uita gales si invidiosi cand sosesti plin de cadouri din tari vestice si unde "multumesc" si "buna ziua" nu intra in codul verbal vamal.....tara unde nu poti bea o cafea la colt de strada fara sa fii apelat in genul "hai sefule, da-mi si mie de o cafea"..... Oare cat timp va mai trece pana ne vom numi cu adevarat tara europeana?.... Macar pentru contrastele pe care e imposibil sa nu le remarcam si pentru lucrurile bune cu care ne putem intoarce dintr-o astfel de experienta, merita sa descoperim, sa fim calatori cu gandul, cu sufletul, cu ochii mintii si bineinteles....fizic, palpabil....sa fim acolo:)
Dublin |
Vineri, Decembrie 24, 2010 - 22:38

Plaiu Foii, Schitul Coltii Chiliilor, Magura

Muntii Piatra Craiului Plaiu Foii, Schitul Coltii Chiliilor, Magura Foto: Andrei Pop (http://andreipop.ro) Schitul Coltii Chiliilor Situat undeva la jumatatea distantei dintre Zarnesti si Cabana Plaiul Foii, deasupra drumului forestier care serpuieste in vale, schitul este ascuns vederii si poate fi gasit doar de cei care stiu de existenta lui sau cei care au placearea sa se arunce cu capul inainte pe drumuri forestiere (vezi prima poza - drumul care pleaca spre schit:P). Drumul este plin de bolovani, stanci, crengi care mi-au zgariat masina pe ambele parti ... dar asta este, putin fum din ambreiaj, putin noroi... dar am ajuns cu bine :) (aproximativ 2,5 km) Ajunsi la schit ne-a intampinat un calugar care ne-a facut si o mica descriere a locului si ne-a indrumat spre pestera schitului (la 2-300 m prin padure) cu mentiunea ca ne asteapta cu un ceai cald :) Prin pestera erau agatate pe stanci (cat mai sus.. nu am inteles exact motivul) tot felul de iconite puse de pelerinii care treceau pe aici. Dupa ce am aflat mai multe lucruri despre schit (cum ar fi ca 2-3 luni de acum nu mai intra nicio raza de soare) si ne-am baut ceaiul cald, natural, dulce si bun :) ne-am continuat drumul spre Plaiu foii cu gandul la o masa calda si buna ! 11 Plaiu Foii: lume multa, agitatie, etc ... am plecat rapid spre casa dar prin Magura Manastirea Sfanta Treime ... cum ziua e mult mai scurta am pornit spre casa :) Foto: Andrei Pop (http://andreipop.ro)
Plaiu Foii, Schitul Coltii Chiliilor, Magura |
Miercuri, Decembrie 8, 2010 - 08:32

Dupa zapada pe la Muntele Rosu

Cheia, Muntele Rosu Foto: Andrei Pop (http://andreipop.ro) Foto: Andrei Pop (http://andreipop.ro)
Dupa zapada pe la Muntele Rosu |
Miercuri, Decembrie 8, 2010 - 08:31

1 Decembrie 2010, In cautarea unui cod Galben

Tura: Bucuresti - Busteni - Gura Diham - Castel Cantacuzino - Predeal - Trei Brazi - Poiana Secuilor Foto: Andrei Pop (http://andreipop.ro) 1 Decembrie 2010, zi mohorata si cenusie, zi ingreunata de nori si o ploaie rece...Picaturile de apa se transforma instant in pelicule fine de gheata, cuprinzand totul in jur. Crengile copacilor impresionau prin frumusetea fenomenului...devenisera toate parte din sculpturi imense poleite. Incercand sa vad partea frumoasa din natura, dupa o reverie de dimineata cu mintea si vederea pierdute printre copacii de la marginea drumului, m-am trezit brusc din amorteala vazand cum se circula pe soselele din Romania. Nu era haosul la care ne-am asteptat de ziua nationala....probabil multi dintre romani s-au hotarat sa sarboreasca prin somn inceputul de zi (trebuie sa recunosc ca eram foarte tentata sa fac la fel!) sau prin plimbari catre destinatii mai apropiate (cum ar fi mallurile). Presupun ca fenomenul meteorologic a reusit inca o data sa ia autoritatile prin surprindere....Presupunerea s-a transformat repede in certitudine cand auzeam la radio stiri cu inca vreo 2 tramvaie anulate, masini esuate la marginea drumului, avioane impracticabile......ce sa spun....daca o ploaie rece la minus 2 grade creeaza asa ceva in Bucuresti, viitorul pentru urmatoarele 3 luni de iarna pare sumbru. Dragi romani, va reamintesc ca traim in Romania!!! Aceste randuri nu se vor a fi un pamflet..... Nu voi iesi de 1 decembrie cu steagul tarii fluturand vijelios in mana, nu ma voi bate cu pumnul in piept zicand “dom’le, eu sunt roman, eu fac, eu pot, eu dreg....”, insa iubesc tara asta pentru ceea ce are ea de oferit, pentru locurile si cotloanele minunate pe care le descoperi daca ai un pic de rabdare si le cauti, pentru simplitatea si inocenta unor oameni care nu au renuntat la Romania si care reusesc cumva sa o faca mai frumoasa.....Pentru asta m-as intoarce atunci cand va fi sa plec....... Inchizand aceasta paranteza, revin la calatorie.....ca doar vorba ceea, calatorului ii sta bine cu drumul, chiar si inghetat cum era el....Avand in fata doar o zi libera, destinatia a fost aleasa in ideea de a ne si intoarce in timp util. Cum pe valea Prahovei nu mai ajunsesem de ceva vreme (nu ne numaram printre admiratorii infocati ai aglomeratiei caracteristice zonei), ne-am hotarat sa o luam cu binisorul spre Predeal, in speranta ca intr-acolo gheata se va fi transformat in ceva zapada. Ar fi fost prima pe anul asta pentru noi si cum zapada refuza cu inversunare sa se arate in Bucuresti, ne-am dus noi catre zapada......doar, doar ne-om juca un pic cu fulgii...vom face si omul de zapada la care tot visez de vreun an ca sa linistesc copilul din mine, vom admira albul acoperitor din jurul nostru, crucea de pe Caraiman printre nori....muntii golasi..... Surprizele sunt la tot pasul....si cand spun asta, ma refer la faptul ca am batut drumul de pe valea Prahovei in lung si in lat de multe ori, dar niciodata nu am vazut un semn de informare turistica “Castelul Cantacuzino” in apropiere de Busteni. Da....avem inca un castel pe langa Peles....castel macar cu numele, daca nu si ca aspect.....caci iertata imi fie indrazneala sa spun ca pare mai mult o casa boiereasca decat palat......Ajunsi la portile castelului am descoperit cu surpriza (negativa) ca intrarea se face doar din ora in ora, in grup organizat. Si cum depasisem 5 minute din ora de intrare in palat cu grupul (!) anterior (existent sau nu, dar bagai de seama ca mai exista o singura masina pe langa a noastra, parcata frumos la poarta si cu numar de Bulgaria), domnul amabil a considerat ca trebuie sa mai asteptam 55 de minute in capat pentru a avea acces. Probabil grupurile de vizitatori erau extrem de numeroase incat nu puteau face fata doritorilor....Lasand ironia la o parte si cum noi doi nu formam inca un grup, chiar daca ne insotea ascultator cutul simpatic din fata portii castelului pe care l-am adoptat repede, am renuntat la ideea de a astepta 55 de minute si de a vizita castelul impresionant. Ce sa-i faci....revin si spun din nou....traim in Romania! Ajunsa acasa si dand un google search, am descoperit cu placere ca macar monumentul cu pricina detine un site atat in engleza cat si in romana cu informatii care se repeta ca nu cumva sa uiti cine a fost Cantacuzino:) http://www.cantacuzinocastle.ro/Story.html Am lasat Busteniul in urma, desumflati de incercarea esuata de a vizita palatul si ne-am orientat catre cabanele din zona....Dupa ce ne-am trezit cu o cafea tare la cabana Gura Diham, am pornit spre cabana Trei Brazi. Cu tot frigul si toata umezeala de afara, nu ne-am putut abtine si am facut si omul acela de zapada (zic “acela” pentru ca eu si omul de zapada avem un trecut impreuna si povesti de copil de povestit:)).... o zapada grea, incarcata de multe picaturi de apa....o experienta interesanta sa te joci in zapada nestiind daca te ploua sau te ninge. Certitudinea a fost ca am inghetat....si noi si omul de zapada. Am zbughit-o repede spre masina si am pornit-o spre Trei Brazi numai cu gandul la tuica fiarta si sobe calduroase. Sentimentul nu a tinut mult pentru ca sus, la cabana, am prins pentru cateva momente raze de soare. A fost fantastic sa vezi licarind lumina in toata nebuloasa cetoasa si gri din jur, numai bun momentul pentru cateva poze..... Mare a fost dezamagirea cand in cabana nu am descoperit sobele calduroase ci niste calorifere mai mult sau mai putin functionale (alea functionale cu greu le-as numi calduroase), tuica fiarta pe jumatate a reusit sa imi puna sangele in miscare, vinul fiert a fost retrimis spre incalzire (probabil la cuptorul cu microunde). Ne-a salvat ciorba fierbinte......extrem de fierbinte incat nu am putut-o manca la inceput (s-o fi gandit bucatarul sa ne mai potoleasca de retrimis vinul fiert spre incalzire si sa ne sature papilele gustative cu zeama fierbinte din farfurii). Aveam cu totii nevoie de ceva grade celsius cu plus pentru ca nu am nimerit in cea mai calduroasa cabana, vantul de afara se facea simtit si in interior....mai ales in dreptul usii de la intrare langa care ne-am pozitionat si noi. Nu stiu daca a fost o alegere foarte inteleapta, dar restul meselor ori erau ocupate, ori erau asezate strategic ba langa casetofonul antic care rasuna (noroc ca nu erau manele), ba langa toaleta.....asa ca am suportat cu stoicism frigul, am ingurgitat rapid mancarea ca sa ne potolim foamea si am pornit din nou la drum....de data asta de intoarcere. Nimic nou.....dar ca la intoarcere.....mai aglomerat..mai mult polei si ploaie.....Pe marginea drumului numarul masinilor avariate crestea iar stirile de la radio abundau de haosul creat in aceasta zi de 1 Decembrie in care ne-am adus aminte de deja replica celebra “dom’le, iarna nu-i ca vara”....Ati uitat cumva?.... Noi sa fim sanatosi.....si sa constientizam ca macar avem o tara frumoasa. La multi ani Romania! Text: Mara Foto: Andrei Pop (http://andreipop.ro)
1 Decembrie 2010, In cautarea unui cod Galben |
Luni, Decembrie 6, 2010 - 11:51

Toamna cu miros de primavara

Nucsoara - Valea Rea, Arges Uite ca trecu si weekendu’ asta.....de altfel minunat (Nu o zic asa....de genu...uoff...ce bine....).Plictisita nevoie mare de Bucurestiul asta prafuit chiar si in culorile vii tomnatice,vlaguita de o gripa suparatoare pusa pe sotii taman cand sa dau sa plec din capitala noastra draga de care nu mai stiam cum sa fug,cumva s-au aratat si sortii de izbanda. Cu alte cuvinte...cu dor nebun de aventura,plimbare,fotografii ne punem in miscare sambata dimineata (si cand zic dimineata ma gandesc eu asa la un 5,numai bine sa si ne urnim pe la 6,ca deh......) spre Ramnicu Valcea si de acolo mai departe in munti,prin sate pitoresti dar pe alocuri cimentate,pastrand un oarecare miros aparte de “la tara”. Si cum socoteala de acasa nu se prea potriveste cu cea din targ,constatam pe drum ca tehnica ne salveaza,dar ne si omoara.......GPS-ul statea cocotat frumos pe geamul masinii sacaindu-ne de zor cu aceeasi imagine plafonata de “welcome” si nevrand nici in ruptul capului sa ne mai arate si alte informatiii, mai mult sau mai putin utile, dar macar niste informatii.....Cumva parca imi era dor de vocea aceea monotona “virati usoooor la stanga”......Dar ce sa-i faci,imi zic ca totusi ne salveaza o harta, ceva. Aflu cu parere de rau ca din cele n’spe harti alta data aflate in orice coltisor al masinii, acum nu mai era nici una. Nu-i nimic...nu intram in panica, ca doar nu ne-om rataci in asa oras important cum e Ramnicu Valcea, in care...cum sa va spun....dar semnele ajutatoare pentru turisti rataciti, aburiti de somn sau mai putin orientati (asa cum sunt eu) lipseau cu desavarsire. Dupa ce dam ocol de vreo 4 ori orasului in cautarea unui semn care sa ne indrume cat de cat spre o iesire (si anume aia buna,nu cea de unde veneam) ne avantam plini de speranta ca o sa gasim de cumparat o harta a tarii nostre dragi.....Da de unde!!!...daca doriti harti cu Europa si orice alta tara din Europa, va spun sa va indreptati cu incredere maxima catre benzinariile de pe langa Ramnicu Valcea....nu m-as mira sincer sa gasesc harta si cu Australia...ca poate deh, ma trezesc intr-o dimineata cu un dor nebun sa analizez formele de relief, drumurile si drumuletele continentului indepartat. Revenind la ale noastre,norocul ne surande intr-un Lukoil prafuit. Dam de harta, dam de drumul ce il avem de facut,dam de o cafea amaruie care ne mai trezeste si pornim cu avant spre Corbii. Ne-am facut temele bine de acasa (ma rog...eu mai putin,dar am stat bine la capitolul suport moral in lipsa de gps) si ne-am informat ca in zona salasluieste o bisericuta veche in stanca, datand de pe la 500-600 (asta am constat dupa ce ne-am contrazis intre noi ca o fi de la 1 500-1 600). Nu-i bai....am gresit doar cu o mie de ani.....Merita vizitata...e micuta, sihastra, cu ceva ani de istorie adunati pe umerii ei si in plus cu un mic traseu facut peste stanca in care e sapata mica biserica. Amenajat rustic cu cateva bare de lemn pentru turistii mai putin echilibrati si cu un urcus lejer, in cateva minute te trezesti intr-o mica poienita de unde poti admira in voie satul, valea, drumul ce se arcuieste agale. Extrem de sugestiv numele bisericutei,uitasem sa amintesc “Corbii de Piatra”....cand l-am auzit mintea mea incepea sa creeze tot felul de scenarii si povesti pline de mister...insa a zburat complet misterul cand, ajunsi in fata bisericutei ne da bun venit un anunt ingenios “daca vreti sa vizitati asezamantul sunati la numarul de tel...”...evident, urmau vreo 5 numere de telefon din fiecare retea de telefonie mobila disponibila, insirate frumos cu un “sau” de rigoare intre ele. Cata tehnologie si telecomunicatie la Corbii de piatra.!! Lasam satucul tehnologizat in urma si ne avantam pe drumurile patriei......Incet, incet am intrat in padure....am inceput sa simt miros de toamna dulce si calda....sa imi las retina mangaiata de culorile vii, dar domolite din munte. Ce pacat ca nu am putut face asta acum 2 saptamani cand ar fi fost probabil o explozie de culoare in fiecare ram si orice creanga!!!...Cum sapcuta mea portocalie si manusile recent achizitionate se doreau fotografiate,le-am oferit intr-un cadru adecvat (multe frunze,multa culoare...raze de soare inmiresmate) o adevarata sedinta foto.....:) Pozat.....incercat....iar pozat.....si manusa dreapta si pe aia stanga...ma rog....alintat in cadru. Partea interesanta acum urmeaza ....offroad in adevaratul sens al cuvantului...Las pe cei mai priceputi si pasionati de condus intr-un astfel de cadru sa descrie senzatiile....eu pot sa spun doar atat.....peisaje minunate,curbe cat cuprinde,namol...namol....namol.....namol plus gheata...iar namol.....rape pe stanga,camioane cu lemne pe dreapta si din nou,namol..... (detalii "tehnice" aici) Aflai ca mergem pe asa numita Valea Rea si am intrebat naiva “da de ce ii zice rea?”..... Si uite asa am colindat vreo 40 de kilometri, sarguinciosi nevoie mare si dornici de final...(finalul=imagine minunata cu Moldoveanu). Barajul Raul Doamnei Nu am ajuns sa ne atingem telul intrucat natura a invins omul (aici namolul ne-a dat gata si nu ne-am avantat).....insa calatoria e mai importanta decat tinta. Intorsi plini de adrenalina,endorfinele de peste zi si de ce sa nu zic,saturatia maxima de inca un kilometru cu namol,reusim sa ne cazam in Nucsoara,satul cel mai apropiat .Pensiune curata,oameni civilizati,mancare decenta,preturi asemenea.....http://www.nucsoara-pensiuneadanvi.ro/ Surpriza a venit a doua zi dimineata (nu,nu va ganditi la un cocos infumurat dornic sa trezeasca jumatate de sat de la 4 dimineata) cand in spatele pensiunii am descoperit un spatiu aparent banal si comun dar mirific cu un pic de imaginatie :bancute rustice,buturugi,capite si caprite,livada-totul pictat in cele mai calde culori din toamna asta minunata.....Nu ne-am abtinut si am incercat in cateva fotografii lumina de dimineata....hai sa ne pozam cu capita....ba hai cu copacul asta....ia uite ce frunze colorate...si tot asa:) Am mai facut o oprire la lacul Invartita din Nucsoara....probabil plin de peste dupa spusele localnicilor si dupa posesorii de undite marca “BMW” aciuati pe mal. Nu stiu cum s-a facut,insa exact atunci cand iti doresti un pic de liniste numai buna sa admiri peisajul,sa ingurgitezi vreo 3 biscuiti pe malul lacului,sa bagi la cap o droaie de informatii tehnice legate de aparatul foto,de cum se face o fotografie buna, lumina, cadru....etc, tocmai atunci nu ai parte de ea. Probabil masina plina de noroi cu care eram dotati reprezenta un punct de atracatie fantastic atat pentru localnicii care s-au repezit sa ne indrume spre alte drumuri “fooarte bune de urcat cu mijloc transportor pe 4 roti”,cat si pentru alti turisti dornici sa vada “oare astia de ce s-au oprit aici,hai sa ne oprim si noi”..... Urmand sfaturile satenilor ne avantam spre varful din Nucsoara si mare ne fu mirarea cand am constatat ca toate masinile faceau cale intoarsa,intrucat noi stiam din informatia locala ca “drumul e foooooarte bun”.Ce-i drept, e drept....drumul este practicabil pentru curajosi, lipsit de namol, dar plin de pietre, pietris.....(ma rog, pietre de toate marimile...de la cele micute,pana la adevarati bolovani:P). Ne-am coborat intr-un final pe acelasi drum,mai cu cate un hop,mai cu cate o vorba de duh scapata taman la cate un bolovan mai maricel luat ca din intamplare. Si cum calea de intorcere spre casa se anunta palpitanta si aventuroasa (am condus eu o bucata) am luat-o din loc, cu mari pareri de rau. Ce sa mai zic...drumurile din Romania sunt mai triste la intoarcere de fiecare data....par mai pline de gropi, mai desantate, mai aglomerate de posesori de autovehicule dotate cu flash-urile de rigoare extrem de bine puse la punct.........si tot tacamul. Cu toate astea....va sfatuiesc sa va avantati oriunde in afara Bucurestiului, in toamna asta cu gust de primavara,atat cat mai tine...:)
Toamna cu miros de primavara |
Joi, Noiembrie 11, 2010 - 20:16

Va oferim o gama variata de produse la cele mai bune preturi din Romania oferite de magazinul online emag.ro unde livrarea produsului este gratis. Cumpararea se face direct pe site si plata o faci la primirea coletului. Simplu si rapid nu ? Produsele sunt mai ieftine decat la magazin.