1 Decembrie 2010, In cautarea unui cod Galben

Tura: Bucuresti - Busteni - Gura Diham - Castel Cantacuzino - Predeal - Trei Brazi - Poiana Secuilor

1 Decembrie 2010, zi mohorata si cenusie, zi ingreunata de nori si o ploaie rece...Picaturile de apa se transforma instant in pelicule fine de gheata, cuprinzand totul in jur. Crengile copacilor impresionau prin frumusetea fenomenului...devenisera toate parte din sculpturi imense poleite. Incercand sa vad partea frumoasa din natura, dupa o reverie de dimineata cu mintea si vederea pierdute printre copacii de la marginea drumului, m-am trezit brusc din amorteala vazand cum se circula pe soselele din Romania. Nu era haosul la care ne-am asteptat de ziua nationala....probabil multi dintre romani s-au hotarat sa sarboreasca prin somn inceputul de zi (trebuie sa recunosc ca eram foarte tentata sa fac la fel!) sau prin plimbari catre destinatii mai apropiate (cum ar fi mallurile). Presupun ca fenomenul meteorologic a reusit inca o data sa ia autoritatile prin surprindere....Presupunerea s-a transformat repede in certitudine cand auzeam la radio stiri cu inca vreo 2 tramvaie anulate, masini esuate la marginea drumului, avioane impracticabile......ce sa spun....daca o ploaie rece la minus 2 grade creeaza asa ceva in Bucuresti, viitorul pentru urmatoarele 3 luni de iarna pare sumbru. Dragi romani, va reamintesc ca traim in Romania!!!

Aceste randuri nu se vor a fi un pamflet.....
Nu voi iesi de 1 decembrie cu steagul tarii fluturand vijelios in mana, nu ma voi bate cu pumnul in piept zicand “dom’le, eu sunt roman, eu fac, eu pot, eu dreg....”, insa iubesc tara asta pentru ceea ce are ea de oferit, pentru locurile si cotloanele minunate pe care le descoperi daca ai un pic de rabdare si le cauti, pentru simplitatea si inocenta unor oameni care nu au renuntat la Romania si care reusesc cumva sa o faca mai frumoasa.....Pentru asta m-as intoarce atunci cand va fi sa plec.......

Inchizand aceasta paranteza, revin la calatorie.....ca doar vorba ceea, calatorului ii sta bine cu drumul, chiar si inghetat cum era el....Avand in fata doar o zi libera, destinatia a fost aleasa in ideea de a ne si intoarce in timp util. Cum pe valea Prahovei nu mai ajunsesem de ceva vreme (nu ne numaram printre admiratorii infocati ai aglomeratiei caracteristice zonei), ne-am hotarat sa o luam cu binisorul spre Predeal, in speranta ca intr-acolo gheata se va fi transformat in ceva zapada. Ar fi fost prima pe anul asta pentru noi si cum zapada refuza cu inversunare sa se arate in Bucuresti, ne-am dus noi catre zapada......doar, doar ne-om juca un pic cu fulgii...vom face si omul de zapada la care tot visez de vreun an ca sa linistesc copilul din mine, vom admira albul acoperitor din jurul nostru, crucea de pe Caraiman printre nori....muntii golasi.....

Surprizele sunt la tot pasul....si cand spun asta, ma refer la faptul ca am batut drumul de pe valea Prahovei in lung si in lat de multe ori, dar niciodata nu am vazut un semn de informare turistica “Castelul Cantacuzino” in apropiere de Busteni. Da....avem inca un castel pe langa Peles....castel macar cu numele, daca nu si ca aspect.....caci iertata imi fie indrazneala sa spun ca pare mai mult o casa boiereasca decat palat......Ajunsi la portile castelului am descoperit cu surpriza (negativa) ca intrarea se face doar din ora in ora, in grup organizat. Si cum depasisem 5 minute din ora de intrare in palat cu grupul (!) anterior (existent sau nu, dar bagai de seama ca mai exista o singura masina pe langa a noastra, parcata frumos la poarta si cu numar de Bulgaria), domnul amabil a considerat ca trebuie sa mai asteptam 55 de minute in capat pentru a avea acces. Probabil grupurile de vizitatori erau extrem de numeroase incat nu puteau face fata doritorilor....Lasand ironia la o parte si cum noi doi nu formam inca un grup, chiar daca ne insotea ascultator cutul simpatic din fata portii castelului pe care l-am adoptat repede, am renuntat la ideea de a astepta 55 de minute si de a vizita castelul impresionant. Ce sa-i faci....revin si spun din nou....traim in Romania! Ajunsa acasa si dand un google search, am descoperit cu placere ca macar monumentul cu pricina detine un site atat in engleza cat si in romana cu informatii care se repeta ca nu cumva sa uiti cine a fost Cantacuzino:)
http://www.cantacuzinocastle.ro/Story.html

Am lasat Busteniul in urma, desumflati de incercarea esuata de a vizita palatul si ne-am orientat catre cabanele din zona....Dupa ce ne-am trezit cu o cafea tare la cabana Gura Diham, am pornit spre cabana Trei Brazi. Cu tot frigul si toata umezeala de afara, nu ne-am putut abtine si am facut si omul acela de zapada (zic “acela” pentru ca eu si omul de zapada avem un trecut impreuna si povesti de copil de povestit:))....

o zapada grea, incarcata de multe picaturi de apa....o experienta interesanta sa te joci in zapada nestiind daca te ploua sau te ninge. Certitudinea a fost ca am inghetat....si noi si omul de zapada. Am zbughit-o repede spre masina si am pornit-o spre Trei Brazi numai cu gandul la tuica fiarta si sobe calduroase. Sentimentul nu a tinut mult pentru ca sus, la cabana, am prins pentru cateva momente raze de soare. A fost fantastic sa vezi licarind lumina in toata nebuloasa cetoasa si gri din jur, numai bun momentul pentru cateva poze.....

Mare a fost dezamagirea cand in cabana nu am descoperit sobele calduroase ci niste calorifere mai mult sau mai putin functionale (alea functionale cu greu le-as numi calduroase), tuica fiarta pe jumatate a reusit sa imi puna sangele in miscare, vinul fiert a fost retrimis spre incalzire (probabil la cuptorul cu microunde). Ne-a salvat ciorba fierbinte......extrem de fierbinte incat nu am putut-o manca la inceput (s-o fi gandit bucatarul sa ne mai potoleasca de retrimis vinul fiert spre incalzire si sa ne sature papilele gustative cu zeama fierbinte din farfurii). Aveam cu totii nevoie de ceva grade celsius cu plus pentru ca nu am nimerit in cea mai calduroasa cabana, vantul de afara se facea simtit si in interior....mai ales in dreptul usii de la intrare langa care ne-am pozitionat si noi. Nu stiu daca a fost o alegere foarte inteleapta, dar restul meselor ori erau ocupate, ori erau asezate strategic ba langa casetofonul antic care rasuna (noroc ca nu erau manele), ba langa toaleta.....asa ca am suportat cu stoicism frigul, am ingurgitat rapid mancarea ca sa ne potolim foamea si am pornit din nou la drum....de data asta de intoarcere.
Nimic nou.....dar ca la intoarcere.....mai aglomerat..mai mult polei si ploaie.....Pe marginea drumului numarul masinilor avariate crestea iar stirile de la radio abundau de haosul creat in aceasta zi de 1 Decembrie in care ne-am adus aminte de deja replica celebra “dom’le, iarna nu-i ca vara”....Ati uitat cumva?....
Noi sa fim sanatosi.....si sa constientizam ca macar avem o tara frumoasa.
La multi ani Romania!

Text: Mara